Stefanis Lupu - Personal Site

Preșul

Școala de artă “Octav Enigărescu”, clasa de teatru Stefanis Lupu
Perfecțiunea mimesisului

         Spre deosebire de alte manifestări artistice, teatrul este singura formă de exprimare publică, capabilă să provoace cât mai intens starea de catharsis. Trupa de teatru a Școlii de artă “Octav Enigărescu”,

sub bagheta și în regia lui Stefanis Lupu a prezentat în avanpremieră piesa “Preșul” de Ion Băieșu. Și de data aceasta a ieșit în evidență capacitatea lui Stefanis Lupu de a modela personalitatea individuală a micilor actori, astfel încât aceasta să se plieze cât mai perfect posibil pentru a da viață personajelor. Actorii și-au sincronizat jocul de scenă cu exigența redării faptice a personajelor, încât s-a ajuns la un echilibru ce a permis exteriorizarea stării de mimesis. Prin jocul lor de scenă, actorii au reușit să creeze stări emoționale pe care spectatorii le-au exteriorizat prin aplauze, ceea ce a confirmat capacitatea adolescenților de a crea o comuniune emoțională între scenă și sală, ce s-a înscris ideatic în limitele umane ale trăiri emoționale de tip catharsis. Toți actorii au jucat excelent, cu toții au reușit să structureze arhetipal personajele care sintetizau caractere umane general valabile, în aproape orice circumstanță de trăire și interacțiune socială.
     Maria Pârvu a reușit să creeze personajul individului puțin șmecher, șiret, capabil să exploateze cu brio sentimentele celorlalți, tipul clasic al escrocului sentimental, incapabil să ofere iubire, dar permanent apt să speculeze sentimentele celorlalți. Gigel, interpretat de Maria Pârvu, este expresia tipului șmecher, nu prea cult, dar capabil să se descurce în viață, să-și atingă scopul. Deși personajul este masculin, Maria Pârvu a reușit să atingă acele cote pozitive de mimesis pentru a crea un personaj ce-și găsește corespondentul în viața de zi cu zi.
     Elena Bălan, spre deosebire de apariția sa în “Rinocerii”, a avut o partitură scenică interpretativă excelentă, dând viață personajului Getuța care își caută permanent împlinirea sentimentală. Dacă în “Rinocerii” a avut de interpretat un personaj periferic care i-a restrâns într-o oarecare măsură, posibilitatea de exprimare scenică, la adevărata sa valoare, de data aceasta personajul din piesa lui Băieșu i-a oferit suficient spațiu mental și psihologic pentru a-și pune în valoare capacitatea interpretativă. Personajul creat de Elena Bălan a fost plin de viață, a captat în totalitatea atenția sălii, a echilibrat jocul personajului pereche, interpretat de Maria Pârvu. Mai mult chiar, cei doi actori și-au echlibrat așa de bine jocul de scenă încât au reușit să creeze ceea ce în lumea teatrului se numește redarea aparențelor. Personajul creat de Elena Bălan a fost expresia și transpunerea în realul imaginar a unei tipologii feminine ce se întâlnește la tot pasul, acea individualitate care nu acceptă eșecul personal, în plan sentimental, care-și continuă drumul pentru împlinirea idealului, atât sentimental, cât și material.
    Denisa Tudorache creează personajul avocatei, de o anumită factură mentală, psihologică, socială. A reușit să creeze personajul permanent predispus la compromisuri, care nu-și selectează clienții, acceptă pe oricine doar la ideea unui câștig material, cât de cât substanțial, dar care se ferește să se implice prea mult emoțional. Din felul cum și-a modelat personajul, Denisa Tudorache a reușit să sugereze acea tipoligie umană aflată într-un permanent echilibru între vulgaritatea și dorința de a salva aparențele de persoană cultă, care preferă să nu se amestece niciodată cu indivizi a căror moralitate lasă de dorit, dar pe care nu-i ocolește, totuși, dacă se întevede un câștig material. Denisa Tudorache a reușit să materializeze scenic tipologie umană prizonieră preocupării de a părea ceea ce nu este în realitate.
    Ioana Oană, deși a avut oapariție episodică, a dat viață, la modul excelent, personajului feminin vulgar, al cărui intelect nu depășește trăirile epidermice. Ioana Oană a reușit să contureze un personaj într-o oarecare măsură naiv sentimental, dar destul de gregar în manifestările sale emoționale. Ioana Oană și Elena Bălan au reușit să înrupeze perfecte personaje antinomice, prin care au umplut spațiul scenei, prin justificarea temporală a trăirilor, chiar dacă acestea sunt într-o oarecare măsură din gama trăirilor ce pendulează între cupiditate interiorizată și extovertirea nevoii de a iubi și de a fi iubite.
    Dragoș Stoenescu a creat persoajul supus automatismelor de natură verbală și într-o oarecare măsură gestuală. Dragoș Stoenescu a fost expresia unei tipoligii umane care se luptă permanent să răzbată până la un anumit nivel existențial, printr-o permanentă tentativă, parțial reușită, de a-și depăși propria sa condiție umană. Prin felul cum au interpretat rolurile ce le-au revenit, Elena Bălan și Dragoș Stoenescu au creat impresia de verosimilitate în spațiul mental al spectatorilor.
    De remarcat și modul în care a jucat Ștefana Munteanu. A reușit să creeze tipologia individului timorat care a nimerit în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Ștefana Munteanu a configurat excelent starea de spaimă, de teroare, de uimire a individului care nu înțelege ce se întâmplă cu el, încercând să se lămurească de ce este subiectul unui început de brutalitate, exercitată asupra propriei sale persoane.
    Maria Brașoveanu a avut un rol destul de dificil, realizând, la modul echilibrat și profesionist, personajul femeii care vrea să se pună bine cu toată lumea, care știe totul, este la curent cu toate bârfele, care dă impresia, chiar creează conștient această impresie, că este înțelegătoare cu toată lumea, deși în realitate își vede de propriile sale interese, la nivelul meschin al individului de o condiție a trăirilor sufletești precare ce-i permite totuși supraviețuirea în mediul social în care evoluează.
    Daria Lupu a reușit să dea viață personajului paranoic, cu trăiri și manifestări gestuale vecine cu starea unei persoane apropiată de un început de boală mentală. Daria Lupu împinge stările trăirilor personajului până la acel nivel de intensitate încât putem spune că a reușit să creeze tipoligia paranoicului perfect, obsedat bolnăvicios de curățenie, în final cedând stării de resemnare.
    Remarcabilă și apariția scenică a lui Casian Ciurezu care întrupează un personaj ce poate fi întâlnit destul de frecvent în viața cotidiană. Este fotograful care, dacă este nevoie, poate oferi soluții optime în anumite situații, dar nu uită niciodată să-și evalueze la prețul considerat corect, propria sa muncă. Este tupeist, inventiv, răbdător în limitele suportabilității celorlalți.
    Să nu uităm nici de Irina Radu ce construiește tipul individului aerian, indiferent la ceea ce se petrece în jurul său.
    Lorena Cocora schițează personajul fetei sensibile, oarecum naive, ce descoperă brusc posibilitatea de împlinire a viselor sentimentale.
    Finalul piesei a fost echilibrat, stârnind spontan ropote de aplauze, acest lucru fiind o consecință firească a întregului joc de scenă al trupei care a dat viață piesei lui Ioan Băieșu. Deși sunt adolescenți, actorii conduși și îndrumați de Ștefanis Lupu nu numai că au dat dovadă de profesionalism, ceea ce este, ca performanță, uimitor pentru vârsta lor, dar au reușit să depășească limitele convenționalismului formal. Trupa lui Ștefanis Lupu nu numai că a reușit să mențină vie atenția și interesul spectatorilor dar, lucru pe care nu întotdeauna îl reușesc chiar actorii profesioniști, a reușit să mențină viu interesul a aproape 200 de spectatori ceea ce, repet, este o performață pentru vârsta lor, dar și efectul modului în care Ștefanis Lupu i-a învățat să-și construiască personajele interpretate.
    De asemenea, micii actori au dat dovadă și de imaginație. Se știe că pentru a reuși să creeze, pe scenă, un personaj, care să fie echivalentul tipologiei din viața de zi cu zi, un actor nu are nevoie doar de o bună cunoaștere a tehnicilor de interpretare, are nevoie și de imaginație. Aceasta din urmă este esențială pentru atingerea unui grad suficient de mare de mimesis care să-i permită actorului să creeze impresia de realitate, impresie care, la rândul său, se finalizează cu trăiri emoționale spontane, în rândul spectatorilor. Mai exact, actorul creează spectatorului acea stare conform căreia realitatea de pe stradă, din viața de zi cu zi, se suprapune perfect peste realitatea imaginată, de pe scenă. Astfel, piesa pusă în scenă de Stefanis Lupu, prin jocul de scenă al adolescenților a devenit încă o performanță care înclină balanța, la modul apreciativ, atât în favoarea regizorului, cât și în favoarea trupei care a stăpânit scena la modul exemplar, putându-se spune că valoric este una dintre cele mai bune pe care le-a avut Stefanis Lupu.
    Oricum, avem o trupă de teatru, ce-i drept de adolescenți, care valoric, la nivelul interpretării, este în ascensiune. De remarcat și voința Albertei Moșneguțu de a face față provocărilor scenei. Minunați adolescenți, excelenți actori, perfect joc de scenă.

MIRCEA COTATA

CULTURAL

DAMBOVIȚA Marți 24 iunie 2014

     

0 PRES MARE JPG.jpg1.jpg2.jpg3.jpg5.jpg





Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ești aici: Spectacole TOATE SPECTACOLELE Preșul